Povestea Nuntii din America

Sa incepem povestea; Brian, sotul meu, este american si ne-am decis ca dupa ce ne casatorim, sa locuim in State. Eu fiind in Romania, am aplicat pentru „fiancee visa” sa putem sa ne casatorim si sa ma mut cu el.

Din momentul in care am aplicat pentru viza, pana am primit raspunsul, au trecut aproape 7 luni.

Conditia era sa ne casatorim in 90 de zile de la intrarea mea in State, ceea ce a insemnat sa planificam nunta mai mult prin intermediul internetului, telefoane si skype. Acest lucru a fost destul de delicat pentru ca trebuia platit avans la locatii si tot felul de alte detalii de stabilit.

Dupa saptamani de research si discutii, ne-am decis pentru doua locatii:
– ceremonia la Hakone Gardens ( o gradina japoneza foarte frumoasa), in Saratoga, California;
– receptia la Sheraton Hotel, Palo Alto, Californa.

Ne-am casatorit in septembrie 2011. Desi eu am ales locatiile, am avut ocazia sa le vizitez cu doar o saptamana inainte de nunta. Din fericire, la fata locului mi-au placut si mai mult decat ce vazusem in poze si filmulete, si mi-am dat seama ca am ales ce ni se potriveste.

Tematica: eu sunt fascinata de gradinile japoneze si de tot felul de detalii din cultura japoneza, motiv pentru care ne-am dorit ca ceremonia sa fie undeva in natura, respectiv Hakone Gardens.

Cu ceva luni inainte, vazusem filmul „Memoriile unei geishe”, iar una din scenele de la final e intr-o gradina foarte frumoasa. Mai tarziu am aflat ca filmarile respective au fost chiar la Hakone Gardens.
Atat pentru ceremonie, cat si pentru receptie, am facut multi origami.

Rochia: aici e simplu, am vrut o rochie care sa ma reprezinte si sa se potriveasca cu gradina aleasa, asa ca am cumparat materialele din Bucuresti si m-am pus la cusut. Nu am prea multa experienta in cusut (e doar un hobby), dar rochia e destul de simpla si m-am descurcat.

Buchetul: am fost la o florarie din Palo Alto, am spus cam ce vreau in linii mari, iar domnul respectiv (cu multa experienta in buchete de mirese), mi-a recomandat sa ma las pe mana lui si o sa fiu incantata de rezultat. Chiar asa a fost.

Tortul: amandoi mancam foarte multe dulciuri si nu ne-am hotarat asupra unui tort: eu am vrut unul alb, iar el unul numai cu ciocolata. Pana la urma, am ales sa avem doua torturi: unul la ceremonie, iar celalalt seara la receptive.

As mai adauga: fotograful. Din punctul meu de vedere, fotograful este foarte important. La ceremonie am avut un fotograf minunat: Kristian Iskandar, iar la receptie avem poze facute de noi sau invitati.

In mod normal, la nunta sunt ambele familii, parinti si rude atat ale miresei, cat si mirelui. In cazul nostru, eu nu am avut pe nimeni din diverse motive (surorii mele i-a fost refuzata viza de turist pentru a veni la nunta.

O prietena din RO care ar fi trebuit sa fie domnisoara de onoare, a aflat ca tatal era foarte bolnav, iar pentru alti prieteni ar fi fost o calatorie lunga si foarte costisitoare).

Din fericire, nunta a fost o experienta minunata, am facut fata stresului, emotiilor, iar parintii sotului sunt foarte draguti si sustinatori!